Socialismul și comunismul cu față umană nu sunt chiar atât de rele într-o lume unită a toleranței, diversității și fraternității

Internarea președintelui Liviu la salonul fără clanță generase un val de entuziasm. Descătușați, unii dintre pacienți mărșăluiseră în pielea goală prin curtea spitalului, mult după miezul nopții, de bucurie că scăpaseră de dictator (și în semn de mulțumire pentru reprezentanții statului paralel). Alții încă plângeau în pumni, conectați la perfuzii cu spirulină, coada șoricelului și vitamina C.

Apropiații lui Liviu fuseseră înjurați și bruscați. Doctori și asistente care altădată impuneau respect, acum se ascundeau pe sub paturi. Se așteptau la ce-ar putea fi mai rău. Ca să scape de furia mulțimii, Codrin și Darius se deghizaseră în femei de serviciu și dădeau cu mopul pe holuri, în timp ce Olguța îl rugase pe Prea Puternicul paroh să-i permită să doarmă în cimitir până se liniștesc apele.

Dispariția lui Liviu lăsase un vid de putere. Intrată în concediu medical (după ce înghițise, pe fond nervos, trei furculițe Bugatti) doctorița Gabriela fusese chemată de urgență la spital. Urma să pună umărul la procesul de reorganizare a structurii de conducere.

Numită președinte interimar, Viorica încă nu știa dacă să se bucure sau să intre în depresie. Problemele Micului Pentagon o depășeau. Însă ambiția înnăscută, spiritul de luptătoare și dorința de a le demonstra dușmanilor că merită să preia șefia spitalului o alimentau cu suficientă energie încât să treacă peste orice ezitări.

În calitate de proaspăt lider, se grăbise să-i sune pe doctorii Frans și Jean-Claude ca să-și manifeste întreaga deschidere față de politicile de la Bruxelles. Micul Pentagon avea să rămână fidel principiilor liberalismului progresist în materie de tratamente și drepturi pentru pacienți. Le promisese că derapajele naționalist-populiste din perioada dictaturii lui Liviu vor fi istorie. În plus, Justiția își va păstra independența mai abitir decât și-ar fi protejat reputația o tânără practicantă de video-chat eșuată pe o insulă pustie.

De cealaltă parte, învingătorii scrutinului electoral exultau pur și simplu. Cu greu își mai încăpeau în piele. În special Klaus, care fusese chemat la Bruxelles să-și dea cu părerea (așa, de sanchi) despre noua conducere a spitalului european. La fel de mândru de rezultat, Ludovic ar fi vrut să preia șefia Micului Pentagon printr-un mic puci pus la cale împreună cu Victor, Traian, Dacian, Kelemen și alți asociați de conjunctură. Doar că vremurile erau foarte tulburi și asumarea Puterii s-ar fi putut dovedi o mișcare la fel de inspirată ca maneaua pro-PSD semnată de regele Guță.

Însă până să se dezmeticească pe de-a-ntregul în legătură cu consecințele votului, noii șefi ai Micului Pentagon se străduiseră să pregătească fără cusur vizita Suveranului Pontif (un tip de la Spitalul din Vatican care se credea Papa Francisc). Delegația înalților prelați fu primită cu pâine, sare și lumânări psihotrope, într-o încercare disperată de spălare a imaginii rușinoase pe care președintele Liviu o lăsase în plan extern. Ieșiți la geamuri, pacienții îl aclamară pe Francisc, urându-i bun venit în țara lui Dracula. Vreo doi bezmetici îl huiduiră. De aceeași parte a baricadei în lupta cu clericii antiecumeniști, însuși Prea Puternicul paroh ieși să-l salute pe Papă.

Clopotele bisericii din curtea cimitirului începură să bată în ritmul alert al globalizării. Pe scena amenajată în aer liber, Viorica își făcu cruce de trei ori, scuipă în sân superstițioasă și-i sărută mâna Suveranului Pontif înainte de-a lua cuvântul.

― Sfinția Voastră, dragi oaspeți de la Vatican, mulțumim din suflet că ne-ați călcat pragul casei… Sunt atât de emoționată încât am uitat ce voiam să vă zic. Mă scuzați două secunde.

Își scoase din ciorapi hârtia cu discursul pregătit de fostul lider al partidului, doctorul Adrian, pe care îl angajase consilier după internarea lui Liviu la salonul fără clanță.

Își potrivi ochelarii pe nas și începu să citească:

― Sfinția Voastră, dragă Francisc, spitalul Micul Pentagon va reintra pe orbita instituțiilor europene și mondiale care gravitează în jurul generoasei idei de biserică mondială cu sediul central la Ierusalim. În definitiv, există un singur Dumnezeu la care ne rugăm cu toții, indiferent că unii îi zic Allah, alții Buddha, iar alții Donald sau Vladimir. Eu îi spuneam până mai ieri, simplu, Liviu… Mă bucur tare că ați trecut pe la noi și în semn de recunoștință vă ofer un tur gratuit al spitalului, pe jos sau cu papamobilul. Dumnezeu să ne binecuvânteze!

Cuprinsă de evlavie, cu lacrimi în ochi, Viorica își scoase batista și-și suflă nasul cu zgomot. Apoi îi făcu semn Suveranului Pontif să înainteze la microfon.

― Te rog, Francisc. Ai cuvântul.

― Mulțumesc… Pax vobiscum, Al Salamo Alaikum, Pacea fie cu voi, iubiți credincioși. Am nimerit într-un moment delicat. Din pricina unui singur om, ați fost în pragul războiului civil. Sper într-o reconciliere. Sper ca pacea să fie mai presus și spitalul vostru să înflorească din punct de vedere spiritual… Dragii mei, puteți trăi în pace, armonie și prosperitate doar iubindu-vă aproapele într-o arcă a fraternității. Iar după cum bine știm, dușmanul fraternității este individualismul, adică voința unora de a se afirma pe sine și propriul grup în detrimentul celorlalți. Haideți să trăim cu toții ca într-un mare kibutz. Socialismul și comunismul cu față umană nu sunt chiar atât de rele dacă știm cum să le punem în valoare într-o lume unită a toleranței, diversității și fraternității… În concluzie, vă propun să treceți peste resentimente și să vă iubiți aproapele ca pe voi înșivă. Haideți, vreau să vă văd! Iubiți-vă!

Timid, Klaus o îmbrățișă pe Viorica și o sărută pe obraji. Ludovic făcu aceleași gesturi cu Gabriela, Dacian cu Carmen, Victor cu Traian și Kelemen cu Raluca.

La rândul său, Prea Puternicul avu o tentativă de a-l îmbrățișa pe Suveranul Pontif, dar se răzgândi în ultima clipă și îl strânse la piept pe bodyguardul lui Francisc. Luat prin surprindere, bărbatul se panică și-l trânti la pământ pe Prea Puternic, imobilizându-l cu mâna la spate.

Trei porumbei albi zburară din papamobil și se opriră undeva sus, pe turla bisericii. Erau obosiți după vizitele din Bulgaria și Macedonia de Nord. Ar fi trebuit să ajungă la Catedrala Mântuirii Neamului, dar încă se gândeau dacă merită efortul.

(va urma)